vineri, 13 septembrie 2013

http://filedelumina.ro/2012/07/26/dorinta-lui-goran/#ixzz2QnvDoYln Sunt adeptul minimei rezistențe. Vreau sa fiu cât mai eficient. Nu trebuie sa mă obosesc prea tare pentru nimic. Unii ar spune că sunt leneș, poate au dreptate dar ei nu pricep toată filozofia care stă în spatele acțiunilor mele. Mi-a fost extrem de ușor să obțin tot ce mi-am dorit. “Goran e mare!”, “Goran e tare!” asta-mi aud urechile zilnic. Gurile rele, pe care eu nu le bag în seamă, spun că totul se datorează averii moștenite de mine. Ei nu știu că o poți pierde foarte ușor. Mulți prieteni au ajuns săraci lipiți la numai câțiva ani după ce părinții lor au plecat dintre noi. Diferența este aceea că eu am fost mai prevăzător și mai inteligent decât ei. Toată viața mea nu am făcut decât să cheltuiesc sume absurd de mari pentru toate plăcerile și toate lucrurile pe care mi le doream. Acum, s-a schimbat ceva în mine. Ceva care mă face nefericit. Trebuie să rezolv problema tristeții mele. Orice mi-aș cumpăra, orice aș face nu reușesc să fiu fericit decât pentru un timp foarte scurt. Prin urmare, am invitat la mine înțelepții din oraș. Șase dintre cei mai cunoscuți înțelepți stau acum în fața mea. - Dragii mei, problema mea este foarte simplă. Nu sunt fericit. Vă întreb: de ce? - Preastimate și mărite Goran lasă-ne să ne sfătuim și vom veni zilele următoare cu răspunsul. - Atunci vă sfătuiesc să-mi spuneți și un preț pentru preaminunatele voastre sfaturi. Îi văd pe cei șase cum își dau coate și își aruncă priviri pline de înțeles. Eu nu sunt prost, îi simt cât sunt de hrăpăreți. Îl urmăresc pe cel mai tânăr, vrea să deschidă gura să spună o sumă… Începe, sunetele se rostogolesc și… brusc se transformă în ceva ce nu se poate înțelege. Cel mai bătrân dintre ei tocmai l-a călcat pe picior făcându-i semn să tacă. Uf, o să fie mai greu decât anticipam acum bătrânul este la comandă. Dacă nu aș ști că sunt niște oameni înțelepți, recunoscuți la Curte, aș putea să jur că sunt doar șarlatani. - Cum am putea să cerem o plată pentru un lucru pe care nu l-am făcut încă? spune bătrânul. Cred că e bolav omul ăsta. Nu a auzit vreodată de plata în avans? Și ce credea el că-i dau banii fără să primesc nimic? Acum doar negociem. - Înțeleptule, nu te înțeleg îi spun sperând să obțin un răspuns inteligent. - Vezi tu, mărite Goran, noi nu suntem dulgheri sau lacatuși, nici tâmplari sau brutari. Este evident – îmi spun în sinea mea, sunteți mult mai bine îmbrăcați. - Văd acest lucru… - Înălțimea ta, problema este că pot fi multe motive pentru nefericirea ce te frământă și acest lucru poate dura o vreme mai lungă sau mai scurtă pentru depistarea cauzei celei adevărate. - Înțeleg, și ce este de făcut? - Va trebui să ne înțelegem pentru un preț pentru fiecare zi în care ne gândim și muncim la rezolvarea acestei probleme. Ha, moșul nu e prost. Vrea să stea pe capul meu împreună cu acoliții lui până mor eu sau ei. În felul asta ei nu fac nimic și vor trage de timp oricât de mult. - Iubiții mei înțelepți, acest lucru este peste puterea mea. Nu pot sta și să vă urmăresc cum vă chinuiți cu problema mea. M-aș simți vinovat de nefericirea voastră. Sufletul meu deja chinuit nu poate suporta și durerea de a ști că nefericirea mea apasă și pe umerii altora. Prin urmare, vă sfătuiesc să faceți o întâlnire scurtă care să nu vă obosească prea tare și să veniți cu o propunere, un sfat. Vă dau acum 30 de taleri și dacă sfatul primit reușește să pună capăt nefericirii mele vă mai dau încă 50 de taleri. Ce ziceți? - Îl văd pe bătrân cum își înghite cu greu amarul și lungește jocul vorbelor doar pentru a-și acoperi înfrângerea. Acum nu poate decât să accepte generoasa mea ofertă sau să o refuze. Nu poate să mărească prețul pentru că s-ar înjosi, ar căpăta trăsăturile unui negustor sau cămătar. Știe că zarurile au fost aruncate. - Înălțimea ta trebuie să știe că pe noi nu ne deranjează cu nimic studiul dificil al cauzei unei asemenea probleme. Suntem gata să lucrăm oricât de mult și oricât de greu pentru asta. În plus, s-ar putea să fie nevoie de mai multe sfaturi, și cel inițial să nu fie cel mai nimerit. - N-am nicio îndoială voi, cei mai importanți înțelepți din tot regatul, veți găsi o rezolvare pentru problema mea. Soluția va fi minunată și cei 50 de taleri nu vor fi decât o recunoaștere a înțelepciunii voastre. - Precum spuneți. Acum, vă rugăm să ne permiteți să ne retragem. Mâine vom veni cu soluția. - La revedere dragii mei oaspeți, vă aștept cu nerăbdare. A venit noaptea, eu nu pot dormi. Oare de ce cred eu că mâine se va schimba ceva. Sunt conștient că am aruncat 30 de taleri la porci. I-am mirosit din prima clipă pe “marii înțelepți”, sunt doar niște șarlatani ce speculează prostia oamenilor… și totuși ceva din privirea bătrânului. Era acolo un licăr de speranță… parcă ar fi știut deja răspunsul… o să văd eu mâine. Și soarele a răsărit, s-a înălțat pe cerul senin, o altă zi monotonă și plictisitoare. Dar poate se va schimba ceva acum că, s-au întors înțelepții. - Preamărite Goran, ne-am sfătuit referitor la problema ta, spune cel în vârstă ce a devenit liderul grupului. - Și? La ce concluzie ați ajuns? - Îți trebuie ceva ce n-ai! - Ce? - Lumină! - Ha, am mii de lumânări, făclii și focuri… - Dar n-ai Lumină, Lumina sfântă a Adevărului Suprem! - Despre ce vorbiți? Unde găsesc așa ceva? O aveți voi? - Nu, din păcate nu am fost destul de… nu are importanță. Deținătorul Adevărului Suprem și al Luminii Sfinte este Înțeleptul Verde. - De ce verde? - Pentru că mănâncă urzici. - Și iarna? - Nu știm… nu contează. Este vorba de cunoașterea absolută a tot ceea ce este pe Pământ și în Cer. - Cât costă? - Nu știm, va trebui să mergi până la el și să te învețe. Este ca la școală, va trebui să studiezi. - Și asta mă va lecui? Voi putea fi fericit din nou? - Desigur! - Cum poți fii atât de sigur. - După ce tainele ți se vor dezvălui, vei fi mai înțelept decât oricare om din regat. Vei putea să te vindeci singur de orice boală ai avea. - Înțeleptule, trebuie să recunosc că meritați cei 50 de taleri, spune-mi unde este Înțeleptul Verde. - La muntele cel mare, pe albia râului vei găsi trei pietre mari. Urcă-te pe prima dintre ele și vei vedea spre vest, în direcția râului casa înțeleptului. La numai trei zile distanță de această întâlnire iată-mă călare pe prima dintre cele trei pietre căutând coliba înțeleptului. Am văzut-o și mă îndrept spre ea, dar… văd un om în apă, pare bătrân. O fi vreun localnic sau poate chiar înțeleptul. - Bătrâne, tu ești Înțeleptul Verde? - Da, îmi răspunde omul din apă, ce vrei? - Vreau învățăturile pentru Adevărul Suprem și Lumina Sfântă. - Ce oferi pentru ele? - Am bani, sunt bogat, te pot plăti. - Și dacă nu ți le dau, ce faci? - Plec acasă. Ce pot să fac? - De ce le vrei? - Ca să scap de plictiseală și nefericire. Vreau să fiu fericit din nou. Orice cumpăr după câteva minute mă plictisește. - Vino la mine… - În apă? - Da, aici. Ce pot să fac, descalec și intru în apă. N-apuc să deschid gura când ajung lângă el… mă trezesc cu înțeleptul cum mă strânge de gât și mă bagă cu capul la fund. La început, mă zbat să scap, apoi ca să rezist, dar moșul zici că e de fier. Nu mai pot, o să mor. Ochii îmi ies din cap, brațele mele devin din ce în ce mai slabe și… sunt scos din apă. Trag o gură mare de aer, tușesc și încerc să-mi revin. Cad și mă ridic. - Ce a fost asta? Ești nebun? - Ai venit să înveți. Aceasta a fost prima ta lecție. - Ce? Că pot să mor dacă mă îneci? - Taci și nu mai vorbi fără noimă! Spune-mi când te-am băgat în apă la ce te-ai gândit? Ce ți-ai dorit cel mai mult? - Aer! O gură de aer! - Așa este, când îți vei dori la fel de mult să pășești spre Lumină, precum ți-ai dorit acea gură de aer, să vii la mine și te voi învăța… Învățăturile sunt prea prețioase și nu se dau oricum, oricui și în orice condiții. Trebuie ca fiecare fibră a corpului tău să le ceară, aici nu este un curs de vacanță la care participi pentru că ai chef, copiezi la materiile care nu-ți plac și iei o diplomă ce nu-ți folosește la nimic. Eu te învăț despre Adevărul Suprem și consideră că acum ai făcut primul pas spre Lumină. Dorește-ți acest drum atât de mult încât să fii dispus să faci orice sacrificiu pentru dezvoltarea ta spirituală și eu te voi învăța. Dacă nu pornești la drum cu această dorință sinceră, nu vei reuși să-l străbați. Știu că te vei întoarce, încă nu ești pregătit, dar vei fi. Oricum, dacă tot ai venit până la mine, îți ofer această mică sticluță al cărei dop nu se poate deschide. În ea este o mică bucată de hârtie. Seara, când ești singur, plictisit și nefericit sparge sticluța. Acum… pleacă! A trecut o săpămână de când am ajuns acasă, am sticluța pe masă. Mă simt singur, plictisit și nefericit. O sparg. Printre cioburi zăresc bucata de hârtie. O desfac nerăbdător și citesc: ” Pasul doi: Iubește”. Autor text: Răzvan